Top cărți citite în 2025

Am terminat doar 36 de cărți (deși am parcurs destul de mult și din altele), cele mai puține din ultimii ani. Pe de altă parte, o bună parte sunt recente (din 2025 și 2024), cu o proporție mai mare de memorii și texte biografice decât de obicei. De aceea am ales să le împart în 3 categorii: nonficțiune, ficțiune și „memorii, jurnale, biografii”.

Nonficțiune

1. How Democracy Ends - David Runciman (2018)

Deși apărută ca reacție la Brexit și alegerea lui Trump, cartea e extrem de actuală. Nu vorbește despre lovituri de stat sau dictaturi clasice, ci despre ceva mai subtil și mai aproape de noi: despre cum democrația poate muri încet, prin eroziune, oboseală, resemnare, prin faptul că instituțiile devin irelevante în fața platformelor tech și a manipulării informației. După un an în care am văzut campanii pe TikTok, candidați suspendați, dezinformare la scară internațională și oameni care nu mai cred în niciun rezultat electoral – cartea asta nu mai e teorie, e diagnostic.

2. How AI Thinks: How we built it, how it can help us, and how we can control it - Nigel Toon (2024)

Încerc să înțeleg, pe cât posibil, revoluția pe care o trăim, dar al cărei impact e discutat prea puțin în România. Cartea e scrisă de fondatorul și CEO-ul Graphcore, o companie de semiconductori care fabrică acceleratori pentru AI. E o bună introducere în istoria dezvoltării calculatoarelor și internetului, dar vorbește mai puțin despre AI decât mi-aș fi dorit, iar viziunea e preponderent pozitivă și pragmatică, în raport cu alți cercetători care au tras numeroase semnale de alarmă. Conform lui Toon, pericolul vine de la modul de utilizare de către oameni și nu de la AI în sine: riscul de AI takeover ar fi exagerat. Principala problemă pe care o vede ține de amplificarea partizanatelor istorice deja existente în datele cu care AI a fost „hrănit” și antrenat.

3. Rechinul de 12 milioane de dolari - Don Thompson (2008 / 2019 în română)

Scrisă în 2008, dar actualizată cu date de câțiva ani mai târziu, e un manual clasic (și, în același timp, amuzant) de economie comportamentală aplicată artei contemporane. Mecanismele descrise sunt și mai puternice acum, în era rețelelor sociale, a influencerilor și a speculației digitale, iar bula NFT-urilor sau banana lipită cu scotch nu mai par lucruri atât de ieșite din comun după terminarea cărții.

4. Sufăr, deci exist: Portretul victimei ca erou - Pascal Bruckner (2024)

L-am văzut pe Bruckner anul trecut, la FILIT, și mi-au plăcut discursul său. Nu citisem decât romane, iar această colecție de eseuri m-a surprins prin curajul de a ataca teme „protejate” de corectitudinea politică. De la suferința ca un capital moral suprem (mi-a plăcut metafora Olimpiadei victimelor, unde cel mai victimizat câștigă) la narcisismul nefericirii (suferința e singurul lucru sacru care ne-a rămas), până la tribunale ale inchiziției morale (cancel culture, justiție socială revanșardă). Nu se ferește să abordeze teme extrem de sensibile și este un avocat al Israelului (e drept, cartea e scrisă înainte de distrugerea totală a Gazei): relativizarea Shoah-ului de către „pirații memoriei”, banalizarea unor atrocități recente (ex. 7 octombrie 2023, războiul din Ucraina) și felul în care islamismul radical folosește retorica victimizării ca scut semantic.

5. Who Will Defend Europe?: An Awakened Russia and a Sleeping Continent - Keir Giles (2024)

Autorul e unul dintre cei mai serioși experți britanici pe Rusia (Chatham House & Conflict Studies Research Centre) și a scris-o exact pe fundalul incertitudinii SUA post-alegeri 2024. Evoluțiile din 2025 i-au confirmat scenariile cele mai pesimiste aproape punct cu punct. Giles este foarte direct: Rusia nu se va opri la Ucraina, are intenție revizionistă/imperială sistemică (nu doar Putin), iar Europa trebuie să se apere singură – nu mai poate conta pe SUA. Cartea e neplăcută de citit, dar ignoranța e și mai scumpă.

6. The Lessons of History - Will Durant (1968)

O sinteză scurtă a lecțiilor extrase din cei 5000 de ani de istorie umană (după ce autorii au scris 11 volume masive – The Story of Civilization). Nu e o carte de istorie narativă, ci un eseu filosofic despre tiparele recurente ale comportamentului uman și ale societăților: natura umană rămâne constantă (biologie, impulsuri de putere, invidie, tribalism, sexualitate, agresivitate); bogăția și puterea se concentrează inevitabil, generând ciclu perpetuu de inegalitate - resentiment - redistribuire violentă sau reformă; democrațiile decad prin exces de libertate, individualism și slăbirea coeziunii sociale; războiul și violența rămân constante, doar armele evoluează; progresul nu este liniar, ci ciclic, cu momente de glorie urmate de declin; morala și religia (sau substitutele lor ideologice) sunt esențiale pentru stabilitatea socială, iar lipsa lor deschide poarta haosului. În 2025, aceste lecții sunt extrem de relevante tocmai pentru că explică polarizarea extremă, inegalitatea record, populismul revanșard, erodarea instituțiilor democratice, războaiele hibride și sentimentul general de „declin civilizațional”. Fenomene pe care le trăim zilnic și care par noi, dar care, de fapt, reproduc tiparele vechi, amintindu-ne că istoria nu se repetă identic.

7. Four Thousand Weeks: Time Management for Mortals - Oliver Burkeman (2021)

Viața noastră are doar aproximativ 4000 de săptămâni și e imposibil de controlat total, așa că în loc să alergăm după echilibru perfect, liste infinite și optimizare obsesivă, mai bine acceptăm limitările, alegem conștient ce contează cu adevărat și începem să trăim acum, pentru că ziua în care vom avea „totul sub control” nu va veni niciodată. Rațional e ușor de înțeles, mai greu (pentru mine) e să și pun în practică…

8. Chipuri ale răului în lumea de astăzi (Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu) (2024)

Cum Vargas LLosa a murit în aprilie, la 89 de ani, acest volum care reunește dialoguluri cu Liiceanu din 2005 (București) și 2013 (Cluj) o meditație finală despre cum ficțiunea ne ajută să supraviețuim răului din lume și propriului nostru întuneric.

9. Genesis: Artificial Intelligence, Hope, and the Human Spirit - Craig Mundie, Eric Schmidt, Henry Kissinger (2024)

Numele mari care semnează acest volum crează așteptări ridicate. Dacă ești antreprenor, politician, diplomat sau un cititor obișnuit interesat de AI prin lentila istoriei și strategiei globale, merită citit (e scurt, scris elegant). Dacă cauți o analiză mai profundă, probabil vei fi la fel de dezamăgit ca mine. Am apreciat tonul de mijloc, între pozitivismul unora ca Toon și frica exagerată a altora: întrebări serioase despre conștiință, judecată independentă, relația cu divinul, identitate umană în era AI-ului.

10. Lasă grijile, începe să trăieşti - Dale Carnegie (1948)

În 2025, cu războaie, criză economică, AI care schimbă joburi, schimbări climatice și rețele sociale care amplifică frica, suntem mai îngrijorați ca oricând. În pofida unor limitări care țin de perioada în care a fost scrisă, principiile de bază rezistă: trăiește ziua de azi („one day at a time”); analizează-ți grijile cu întrebări concrete, deoarece definirea problemei include de multe ori și soluția; acceptă ce nu poți controla; transformă critica în motivație; odihnește-te înainte să fii obosit etc. Acestea se aliniază perfect cu ce recomandă psihologia actuală, dar sunt prezentate simplu, cu exemple reale și fără jargon de specialitate.

11. Cum scriem - Cristian Fulaș (2025)

L-am întrebat la FILIT pe autor de ce am un sentiment pregnant de oralitate când citesc volumul și am aflat că, de fapt, e o transcriere a unor cursuri de scriere creativă făcută de o studentă. Am rămas surprins de lipsa de exemple pozitive și de atitudinea refractară (ca să folosesc un cuvânt blând) față de alți autori români contemporani. Dacă n-am avut revelații în ceea ce privește tehnicile scrisului, am devenit curios să citesc un roman al autorului („Forma tăcerii”, pe care încă nu l-am terminat).

Ficțiune

1. Călătorie la capătul nopții - Louis-Ferdinand Céline

Știam, auzisem, dar am tot amânat. O carte monumentală și, în același timp, extrem de incomodă. Céline distruge orice iluzie despre război, patriotism, progres, cu un stil brutal care a schimbat literatura. Imposibil de separat complet de antisemitismul odios al autorului, dar tocmai această tensiune o face relevantă: poți admira azi o operă creată de un personaj atât de controversat? 2025 ne-a pus întrebări similare despre artiști, instituții, oameni pe care credeam că-i știm. Adevărul e că-mi place cum scrie Céline, indiferent de caracterul său mai mult decât discutabil.

2. Luceafărul de dimineață (Morgenstjernen, #1) - Karl Ove Knausgaard (2020 / 2024 în română)

După ce am citit șase volume cu peste 3000 de pagini (Lupta mea) în care și-a disecat obsesiv propria viață, aici KOK îndreaptă stilul hiper-detaliat spre ficțiune fantastică, unde apocalipsa nu vine ca în filme (deși m-am gândit la Melancholia lui Lars von Trier), ci inexplicabil, în timp ce viața continuă, copiii trebuie duși la grădiniță, e nevoie de cumpărături pentru casă etc. Sunt un fan al stilului lui Knausgaard, iar această carte nu m-a dezamăgit.

3. Particulele elementare - Michel Houellebecq (1998)

Houellebecq a scris în 1998 despre lumea din 2025: oameni fundamental singuri în mijlocul abundenței materiale, o piață sexuală brutală în care cei neatractivi sunt excluși definitiv, iar sexul devine marfă fără legătură emoțională, tehnologia ca ultimă speranță de salvare, toate narațiunile colective prăbușite. Feministele văd în Houellebecq un misogin, un incel literar care dă vina pe femei pentru nefericirea bărbaților. Alții consideră că el doar descrie brutal o realitate pe care alții o îndulcesc. Dezbaterea asta face cartea cu atât mai actuală, forțând conversații incomode despre gen, sex și putere.

4. Guermantes - Marcel Proust (1920)

Mă țin de promisiunea pe care mi-am făcut-o: în fiecare an, câte un volum din În căutarea timpului pierdut. De data aceasta, descrierile au în prim-plan saloanele pariziene, frecventate asiduu de un tânăr scriitor care își dorește să facă parte din lumea bună. Proust le evocă cu atâtea amănunte încât contemporanii lui puteau recunoaște personajele reale din spatele ficțiunii, dar pentru noi, cititori un secol mai târziu și lipsiți de aceste repere, rămân toate celelalte elemente ale marii literaturi: observația psihologică precisă, ironia fină, capacitatea de a surprinde exact cum funcționează dorința, snobismul, iluzia.

5. Vara în care mama a avut ochii verzi - Tatiana Țîbuleac (2017)

Am citit-o într-o noapte, în aeroport, la începutul anului, în timp ce așteptam o conexiune, și n-a fost deloc ușor: e una dintre cele mai puternice și tulburătoare cărți din literatura română contemporană, despre o relație fiu - mamă marcată de ură care se transformă în iubire, o meditație profundă despre reconciliare și iertare.

6. Justine sau Nenorocirile Virtuții - Marquis de Sade (1791)

Prima sa carte (scrisă cât a fost închis timp de 2 săptămâni la Bastillia și publicată anonim), i-a adus condamnarea pentru blasfemie, la ordinul lui Napoleon. La fel ca azi, preoții, nobilii și judecătorii din carte sunt monștri care folosesc autoritatea și discursul moral pentru a justifica abuzul. Dacă vrei o carte care să te provoace să-ți pui întrebări incomode despre morală, putere, sexualitate și ce înseamnă cu adevărat virtutea într-o lume nedreaptă și nu ești slab de înger…

7. Între prieteni - Amos OZ (2012)

O colecție de povestiri scurte care se desfășoară în mica comunitate a unui kibbutz israelian de la finalul anilor ‘50. Mi-a arătat un Oz ușor diferit de romancierul cu care mă familiarizasem - aici e mai concentrat, mai eliptic. Poveștile se leagă între ele, personaje apar și reapar din unghiuri diferite, ceea ce m-a dus cu gândul la un roman coral a la Franzen: aceeași comunitate privită prin mai multe ferestre.

8. Casa verde - Mario Vargas Llosa (1966)

Au fost alte romane ale sale care mi-au plăcut mai mult. Aici am apreciat însă experimentul, modul în care s-a jucat cu fraza și punctele de vedere prezentate.

9. Război - Louis-Ferdinand Céline (2022)

Descoperit recent (dintr-un teanc de mii de pagini manuscrise considerate pierdute din 1944), a fost publicat postum la Gallimard în 2022 și tradus rapid în română la Pandora M. O versiune brută, autobiografică a experiențelor lui Céline din Primul Război Mondial, textul e scris fără revizuire ulterioară, ceea ce se traduce printr-o proză explozivă, argotică, cu flux de conștiință, umor negru, obscenitate și o demascare radicală a eroismului de fațadă și absurdității războiului.

10. Însemnări din subterană - Feodor Dostoievski (1864)

Omul din subterană e incel-ul existențialist din 1864: prea inteligent ca să se integreze, prea orgolios ca să accepte compromisuri, condamnat la o luciditate care îl paralizează și-l împinge la comportamente autodistructive.

11. 62: Model de asamblare - Julio Cortázar (1968)

Se zice că ar fi cel mai complex roman al său. Dacă la Llosa am apreciat experimentele din Casa Verde – pentru că simțeam că forma complexă era necesară pentru ceea ce voia să spună –, aici tehnica mi s-a părut pur demonstrativă. Am înțeles constructia (poveștile din multiple unghiuri, schimbările de perspectivă chiar în aceeași frază), dar am simțit tot timpul că Cortázar își etalează virtuozitatea formală ca scop în sine, nu ca mijloc. Am terminat cartea dintr-un sentiment al datoriei, nu din plăcere, fără să înțeleg fascinația pe care o exercită asupra altora. Mai încerc.

12. Normal People - Sally Rooney (2018)

Am încercat să înțeleg de ce are atâția fani: stilul minimalist, capacitatea de a surprinde anxietățile generației milenialilor. Dar povestea în sine mi s-a părut greu de crezut: doi oameni care se iubesc clar, dar se despart și se reîmpreună ciclic din motive care devin din ce în ce mai forțate. La un moment dat, turnurile de situație devin redundante și simți că Rooney trage de poveste artificial.

Memorii, jurnale, biografii

1. Jurnal: 1935-1944 - Mihail Sebastian (1996 / 2016)

Probabil cea mai importantă carte pe care am citit-o în 2025. Am amânat-o mulți ani, dar poate trebuia să o descopăr acum, după perioada Georgescu / turul 2 înapoi. Incredibil cât de actuale sunt observațiile despre cât de ușor se degradează societatea, despre cum descoperi la prieteni apropiați idei și convingeri care te bulversează. Demult nu mai avusesem o astfel de lectură – în care să mă bucur de fiecare pagină, să nu las din mână cartea voluminoasă pentru a afla despre izbucnirea și desfășurarea unui război al cărui deznodământ îl știam. Sebastian te introduce și te ține atât de bine în atmosfera acelor vremuri: note de lectură, concerte la Ateneu, povești de dragoste cu actrițe celebre, momente de deznădejde, întâlniri cu aproape toți intelectualii importanți ai epocii – dintre care puțini i-au rămas alături. Portrete neașteptate ale unor Eliade, Nae Ionescu, Camil Petrescu, cu trăsături de caracter pe care nu le bănuiam. PS - Pe cât de fermecat am fost de jurnal, pe atât de rece m-a lăsat „Orașul cu salcâmi”, un roman naiv și, de multe ori, stângaci chiar și pentru perioada în care a apărut.

2. All That Glitters: A Story of Friendship, Fraud, and Fine Art - Orlando Whitfield (2024)

Memoriile autorului se concentrează pe prietenia de 15 ani cu dealerul Inigo Philbrick, care a ajuns să fie condamnat pentru o fraudă majoră ce a zdruncinat lumea artei. În timpul lecturii, m-am întrebat adesea dacă e vorba, de fapt, despre același domeniu în care activez și eu. Lumea artei pe care o descrie - Londra, artiștii, galeriștii, colecționarii și întregul ecosistem care, în ultimă instanță, gravitează în jurul banilor care circulă acolo (și nu aici) - pare atât de îndepărtată de realitățile noastre, încât diferența nu mai ține de context sau de nivel, ci de însăși natura jocului. Nu e o altă ligă, e aproape un alt sport.

3. Careless People: A Cautionary Tale of Power, Greed, and Lost Idealism - Sarah Wynn-Williams (2025)

Esențială pentru a înțelege cum funcționează companiile tech care au acces la datele noastre și pot manipula algoritmul în scopul atingerii intereselor financiare, politice etc. Am făcut o recenzție amplă la vremea respectivă (link aici).

4. Ce am învăţat de la Graham Greene - Andrei Gorzo (2025)

Probabil cartea care m-a surprins cel mai mult. Cunoșteam scriitura lui Gorzo din recenziile de film pe care le-am citit, o lungă perioadă, în Dilema. Aici e vorba însă de altceva: despre cum pasiunea tatălui, transmisă și fiului, pentru Graham Greene, ajunge să contureze în mintea copilului, adolescentului și tânărului Andrei un personaj desprins din cărțile scriitorului englez.

5. Generaţia canibală - Vasile Ernu (2024)

Poți să fii sau nu de acord cu ideile pe care le promovează și exprimările extrem de echivoce în momente importante (că vorbim de alegerile din Republica Moldova sau România), însă modul în care rememorează viața de student basarabean în România e nu doar lucid, ci și delicios. Mi-am adus aminte cu nostalgie de un Iași al anilor ’90, am aflat comparativ despre cum era în Cluj sau în Timișoara acelor ani și am trecut peste repetițiile și erorile de redactare care mă fac să mă întreb dacă mai sunt redactori la Polirom și citește cineva materialul înainte de publicare sau nu. O carte esențială pentru înțelegerea acelor ani.

6. Aicea-i și raiul, și iadul - Paula Erizanu (2025)

Dacă ești român și crezi că istoria Basarabiei e „ceva separat” sau doar o chestiune politică, această carte te va convinge că e parte din tine, din noi toți. E o lectură tulburătoare, care doare și n-are cum să lase pe nimeni indiferent, un docu-fiction polifonic (inspirat din modelul Svetlanei Alexievici), alcătuit din mărturii autentice ale unor oameni obișnuiți din Republica Moldova: de la bătrâni care au trecut prin patru regimuri politice fără să plece din sat, la migranți, refugiați, marginali și supraviețuitori ai deportărilor, războaielor și schimbărilor de frontieră din ultimul secol.

7. Ei mă consideră făcător de minuni: viața lui Arsenie Boca - Tatiana Niculescu (2024)

Recunosc că nu aveam habar decât de elemente disparate ale legendei, iar filmul lui Al. Solomon m-a făcut curios să aflu mai multe. Biografia aceasta se citește destul de ușor, e densă în informații și are avantajul că, de cele mai multe ori, specifică zonele unde documentele lipsesc și apar speculațiile. E o lectură utilă pentru cei care vor să înțeleagă mai mult despre fenomenul Arsenie Boca și relația mult mai complicată a BOR cu un personaj pe care, după ce l-a îndepărtat, îl folosește ca sursă de venit.

8. Singur: viața lui Mihail Sebastian - Tatiana Niculescu (2022)

După ce am citit Jurnalul (și mă bucur că am făcut-o în această ordine), biografia Tatianei Niculescu nu mai surprinde. Sunt unele completări utile, care explică și leagă anumite relatări din Jurnal, dar nu există termen de comparație între cele două. Dacă vrei o introducere să vezi dacă să-ți faci curaj să te apuci de Jurnal, acest volum e o opțiune bună.

9. Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni - Marius Chivu (2024)

O sumă de texte inegale (și ca valoare, și ca lungime) în care persoane publice din domenii diverse încearcă (iar unii chiar reușesc) să se deschidă cu privire la episoade de depresie sau alte tipuri de suferințe care țin de sănătatea mentală. Deci inițiativa e lăudabilă, demersul e necesar. Am fost surprins de lipsa de empatie și înțelegere a subiectului a unuia dintre autori, care mă face să mă întreb de ce a apărut, totuși, acel text în carte.